Află cum alegi cea mai bună hotă de bucătărie. Vezi recomandările noastre de hote bune și consultă ghidul pentru a alege cel mai bun produs.
Top 10 hote de bucatarie
Hota KÜGERR D 100 – 60cm
Putere Absorbtie 983 mc/h
5 Niveluri de Viteze
Moduri Silentioase Profunde (Modurile 1, 2, si 3)
Filtre care pot fi spalate la Masina de Vase
Cum alegi o hota de bucatarie buna
Scopul principal al unei hote de bucătărie este reducerea mirosurilor de la gătit, căldura si condensul prin extragerea acestora în exterior. Un alt scop important al hotei de bucătărie este colectarea grăsimilor și împiedicarea depunerii acestora pe toate suprafețele din bucătărie.
Tipuri de hote de bucatarie
Hotele incorporabile
După cum o indică și denumirea, hotele incorporabile sunt destinate încastrării într-un corp de bucătărie. Acestea pot fi conectate la o conducta de ventilare direct în spate sau prin intermediul corpului de mobilier care maschează tubulatura ventilației.
Hotele decorative (cu montare pe perete)
Acest tip de hote se fixează direct pe perete si au carcasa in forma de coș de evacuare, de multe ori asemănător cu cel al unui șemineu, de aceea se mai numesc și hote tip șemineu. Acestea sunt dotate cu un ventilator interior care poate fi cuplat la o conductă de evacuare prin intermediul peretelui sau al tavanului.
Hotele insulă
Acest tip de hote sunt potrivite în bucătariile spațioase care au montate aparatele de gătit în cadrul unei insule de bucătărie. Hotele insulă se prind de tavan deasupra plitei. Acestea necesită o putere de extracție mai mare pentru a face față cu succes sarcinilor de aerisire.
Hotă cu extracție sau cu recirculare
Hotele cu extracție
Hotele cu extracție necesită un canal de evacuare a aerului absorbit către exterior. Se montează de obicei pe sau cât mai aproape de un perete exterior unde poate fi instalată tubulatură de evacuare.
Capacitatea de extracție
Capacitatea de extracție se referă la volumul de aer eliminat prin intermediul hotei alese. Acesta este exprimat în metri cubi/oră (mc/h) și indică capacitatea de evacuare atunci când hota funcționează la viteză maximă fară niciun obstacol.
În funcție de distanța până la exterior, tipul de tubulatură instalată si rezistența la evacuare a grilajului exterior, această valoare poate fi mai scăzută.
Capacitatea de extracție necesară pentru bucătăria ta se calculează de obicei raportat la volumul acesteia, iar o hotă eficientă trebuie să fie capabilă sa evacueze tot aerul din încăpere de 10-12 ori pe oră.
De exemplu, dacă ai o bucătărie de 12m2 cu înalțime de 2,5 metri, vei calcula volumul acesteia după formula Lungime x lățime x înăltime (L x l x h). Astfel vom avea 4m x 3 m x 2,5 m = 30, 30 x 12 = 360 mc. Această cifră îți indică faptul că ai nevoie de o hotă cu o capacitate de extracție de minim 300-360 mc/h.
Hotele cu recirculare
Alegerea unei hote cu recirculare ar trebui să fie o soluție extremă numai în cazul în care nu se poate găsi nicio modalitate de montaj a unui canal de evacuare către exterior.
Deși o hotă cu recirculare va colecta grăsimea din aer și mirosurile (dacă filtru de carbon este încă activ), nu va rezolva mare lucru cănd vine vorba reducerea fumului și a condensului rezultat de la gătit. Această problemă este mai ales valabilă in cazul plitelor cu gaz care generează mult condens.
În funcție de cât de mult gătești va trebui să înlocuiești filtrele de carbon la un interval de 2-6 luni pentru a elimina mirosurile din bucătărie.
Gândește-te serios înainte de a instala acest tip de hotă. Mai bine găsești un meseriaș priceput care poate rezolva problema tubului de evacuare. Deși acest aspect rezultă în costuri mai mari de instalare, vei avea beneficii foarte mari de-a lungul anilor oferite de o hotă cu evacuare de calitate.
Caracteristicile si funcțiile hotei
Nivelul de zgomot
Deși toată lumea își dorește o hotă cât mai puternică, unul dintre cele mai importante aspecte este legat de zgomotul de funcționare.
Principalul generator de zgomot al unei hote este motorul de extracție, însă zgomotul mai poate fi cauzat și de trecerea aerului prin conductele de evacuare. Cel mai adesea, acesta este cauzat de utilizarea unei tubulaturi improprii pentru modelul de hotă ales, dacă folosesti un tub de evacuare cu diametrul de 100 mm pentru o hotă care necesită un tub cu diametrul mai mare (de exemplu: 150 mm), sau dacă grilajul exterior este ales greșit.
Ține totuși cont că experiența sunetului este diferită de la persoană la persoană, iar o hotă care poate fii foarte zgomotoasă pentru tine, altcuiva să i se pară în regulă.
În mod clar, cu cât o hotă este mai silențioasă, cu atât mai bine, însă asigură-te că hota aleasă are destulă putere. Este mai bine să cumperi o hotă cu o putere mai mare decât necesară si să o folosești la viteză mai mică pentru a reduce zgomotul de funcționare.
În plus asigură-te că modelul ales este dotat cu controlul variabil al vitezei de funcționare sau că oferă minim 3 viteze selectabile. Deși prețul va fi un pic mai mare, confortul va spori pe măsură.
Filtrele de grăsime
Filtrele de grăsime sunt proiectate să oprească particulele de grăsime din aburul șî fumul rezultat în procesul de gătire al alimentelor. Acestea pot fi din aluminiu, material textil sau hârtie.
Filtrele de grăsime din aluminiu sunt cele mai răspândite și sunt foarte eficiente. Acestea necesită doar spălare pentru a fi curățate si nu trebuie înlocuite. Asigură-te că modelul de hotă ales este dotat cu filtre de aliminiu ce pot fi introduse în mașina de spălat vase pentru o curățare coresounzătoare.
Filtrele de grăsime din material textil sau hărtie trebuiesc înclouite la intervale regulate pentru a le menține eficiența si pentru a nu bloca fluxul de aer. Intervalul de înlocuire depinde de căt de mult gătești și căt de grasă e măncarea preparată.
Filtrele de aer
Filtrele de aer se găsesc pe modelele de hotă cu recirculare și au ca scop “curățarea” aerului absorbit de mirosuri neplăcute înainte de întoarcerea acestuia în bucătarie.
Acestea necesită înlocuire la un interval de 2-6 luni, în funție de căt de des gătești.
Eficiența hotei
O hotă de bucătărie este cel mai eficentă atunci cand este folosită în timpul gătitului. Eficiența acesteia scade simțitor dacă o pornești după ce ai terminat de gătit.
Poziționarea hotei
Este bine să instalezi hota și plita de gătit la o distanță de cel puțin 1 metru de fereastră.
În timpul funcționării hota va trage curentul de aer de la fereastra deschisă, fapt ce poate perturba flacăra plitei de gătit, atfel scazând eficența acesteia.
Controlul vitezei hotei
Este cel mai bine să alegi o hotă cu control variabil al vitezei de funcționare, similar cu un dimmer de lumină. Sau alege o hotă cu cel puțin 3 trepte de viteză + opțiunea de pornit/oprit.
Iluminatul hotei
Toate modelele de hote de bucătărie sunt dotate cu lumini care te ajută să vezi mai bine alimentele de pe aragaz. Modelele mai simple sunt echipate două becuri standard care au dezavantajul ca vor trebui sa fie înlocuite des, arzându-se ușor datorită temperaturilor înalte.
În cazul anumitor hote poate fi o adevărata aventură schimbarea unui bec. Modelele mai noi și mai avansate de hote folosesc lumini led amplasate în cele 4 coturi ale hotei care pot fi scoase și înlocuite ușor în caz că se defectează. În plus, luminile cu led au o durată de viață mult mai mare și o eficiență energetică foarte ridicată.
Lasă un răspuns