Cuprins
Cum alegi cea mai bună priză inteligentă pentru acasă? Ce funcții și caracteristici trebuie să aibă priza inteligentă potrivită nevoilor tale? Citețte ghidul nostru ți alege informat.
La fel cum azi avem un telefon inteligent și nu ne-am mai imagina viața fără el, în viitorul nu foarte îndepărtat nu ne vom mai imagina o locuință fără majoritatea facilităților „smart”.
Un pas aparent micuț înspre obținerea unei case inteligente este achiziționarea și instalarea unei prize inteligentă sau un „smart plug”. Numeroasele avantaje pe care le oferă o astfel de priză te vor convinge de necesitatea achiziționării uneia. Află deci, cum alegi cea mai bună priză inteligentă.
Probabil te întrebi ce o face să merite termenul de priză „inteligentă”. Ei bine, această priză face mult mai mult decât să îți permită conectarea la o sursă de curent. Îți oferă posibilitatea să îți controlezi aparatele conectate la această priză de la distanță prin intermediul unei conexiuni la internet și o aplicație specială. Pe lângă asta, te ajută și să faci economii importante la curent.
Ai putea găsi o astfel de priză foarte practică în situațiile în care este necesar să pornești sau să oprești aparatele electrocasnice de la distanță. Să presupunem că nu îți amintești dacă ai lăsat sau nu aparatul de aer condiționat deschis sau fierul de călcat.
Ori poate ai vrea să pornești mai repede unele aparate, de exemplu cuptorul electric, pentru a fi deja încălzit când ajungi acasă. Este posibil să ai acest nivel de control cu ajutorul celei mai bune prize inteligentă.
De asemenea, vei primi notificări pe telefon în legătură cu orice defecțiune electrică, și tot de pe telefon vei putea verifica nivelul de consum electric al fiecărui aparat.
Întrucât prețul unei astfel de prize poate ajunge uneori chiar la câteva sute de lei, nu îți permiți să alegi orice. De aceea este foarte bine să fii informat și cu privire la această priză inteligentă, înainte de a decide să cumperi un anumit model.
Pentru a te ajuta în alegerea ta am pregătit un ghid de cumpărături în care îți prezentăm ce funcții și caracteristici ar trebui să aibă cea mai bună priză inteligentă pentru a-și merita banii. Așadar, în alegerea ta ține cont de următoarele aspecte importante:
Pentru a putea funcționa priza inteligentă se conectează la rețeaua Wi-Fi din casă printr-o platformă Linux. Acest lucru face posibil ca tu să o poți accesa și controla de la distanță , atâta timp cât internetul din casă este funcțional, iar dispozitivul tău de control este conectat la internet.
Aspectul la care trebuie să fii atent este compatibilitatea. Nu îți va folosi la nimic o priză inteligentă dacă nu va fi compatibilă cu dispozitivul tău. Așadar, înainte de cumpărare verifică sistemele de operare (IOS, Android sau Windows) cu care este compatibilă priza inteligentă.
Garanția unui astfel de produs trebuie să fie de minim 2 ani. Un furnizor bun îți va pune la dispoziție această perioadă de garanție, precum și posibilitatea de a prelungi această perioadă.
Cu toate acestea, având în vedere că tehnologia evoluează constant, peste 2 ani este foarte probabil să vrei să îți înlocuiești priza inteligentă cu una mai performantă care să îți ofere mai multe opțiuni de control.
Este normal să fi interesat de compania care produce cea mai bună priză inteligentă. Chiar dacă noi nu o putem numi pe cea mai bună, îți putem da câteva exemple orientative de firme care și-au creat o reputație bună printre utilizatori care s-au declarat mulțumiți de performațele dispozitivelor lor.
În funcție de numărul de funcții pe care îl oferă priza lor, dar și de raportul calitate/preț cele mai recomandate branduri sunt: TP-Link, D-Link, Edimax, Panasonic, sau Fibaro.
Înainte de a cumpăra un produs, în special dacă îl vei cumpăra online, îți recomandăm să consulți părerile celorlalți cumpărători pentru a avea o perspectivă cât mai corectă asupra prizei inteligente pe care vrei să o achiziționezi.
Tinând cont de sfaturile de mai sus, dar și de părerile cumpărătorilor, am analizat oferta pieței de prize inteligente pentru acasă și vă putem recomanda în continuare câteva modele care oferă un raport calitate/preț excelent.
Acces de la distanta – Controleaza dispozitivele conectate la priza inteligenta prin aplicatia Kasa de pe smartphone-ul tau.
Programare pornit/oprit – Poti seta priza inteligenta sa alimenteze automat dispozitivele electronice atunci cand ai nevoie.
Monitorizarea energiei – Analizeaza istoricul si consumul de energie.
Mod Vacanta – Cand pleci mai multe zile de acasa poti programa Priza Inteligenta sa aprinda si sa stinga automat luminile pentru a da impresia ca este cineva acasa.
Priza inteligenta de la iSmartAlarm se poate conecta la reteaua Wi-Fi a locuintei pentru a activa si dezactiva dispozitivele electrice conectate cu ajutorul unui smartphone.
Datorita aplicatiei gratuite puteti controla de la birou device-urile de acasa, obtinand de asemenea o prezentare detaliata a consumului dispozitivelor conectate.
Poti sa setezi un anumit program de functionare al dispozitivului conectat la priza, chiar si de la distanta.
Aplicatia de management poate monitoriza, controla si programa toate dispozitivele electronice conectate la adaptoarele smart din locuinta dumneavoastra.
Verificati starea aparatelor cand sunteti plecat si le puteti porni sau opri de oriunde, oricand.
Alaturi de un design modern, compact si solid si in plus lumina de veghe incorporata, capacitatile tehnice ale lui Contros nu pot fi ignorate.
Contros dispune de 6 timere independente, presetabile. Programeaza odata si uita, orice activitate repetitiva va fi executata de catre Contros.
Contros beneficiaza de protectie pentru copii, obturand accesul la sursele de curent oricarui obiect ce nu este stecher.
Află cum alegi rochii de vară lejere și confortabile, realizate din materiale naturale, cu croieli…
Descoperă top 5 aparate de făcut vafe, cu modele eficiente, ușor de folosit și potrivite…
Află de ce un aer condiționat portabil fără evacuare nu răcește real, ce alternative există…
Aer condiționat portabil vs clasic: vezi diferențele reale, costurile, zgomotul și scenariile în care fiecare…
Cauți o mașină de spălat silențioasă? Află ce contează la zgomot, vibrații, centrifugare, capacitate și…
Descoperă avantajele unui sac de dormit cu picioare pentru iarnă, ideal pentru somnul sigur, confortabil…