Cuprins
Cum alegi cel mai bun scaun de bucătărie în 2026? Ce proprietăți și caracteristici trebuie să aibă scaunul de bucătărie potrivit nevoilor tale? Citește ghidul nostru și alege informat.
Pentru majoritatea familiilor din România, bucătăria nu este doar locul unde se gătește – este inima casei unde se servesc mesele, se bea cafeaua de dimineață și se poartă conversații de neuitat.
Alegerea scaunelor de bucătărie potrivite poate face diferența între o masă plăcută și una inconfortabilă. Scaune prea joase, prea dure sau instabile transformă fiecare masă într-o experiență neplăcută.
Masa de bucătărie este foarte importantă, dar, după achiziționarea acesteia, mai ai de ales scaunele de bucătărie potrivite pentru aceasta. Alegerea unor scaune potrivite este foarte importantă.
În acest ghid complet, vei descoperi cum să alegi scaune de bucătărie durabile, confortabile și estetice care să reziste uzurii zilnice și să se potrivească perfect stilului casei tale. De la materiale și dimensiuni, până la criterii de confort și întreținere – toate informațiile esențiale sunt aici.
Alegerea scaunelor de bucătărie ideale implică un echilibru fin între estetică, confort și durabilitate. Mai jos vă prezentăm modele recomandate care s-au remarcat prin calitatea materialelor, designul versatil și recenziile pozitive ale utilizatorilor, acoperind o gamă variată de stiluri, de la modern și scandinav, până la industrial și practic.
Acest set de 4 scaune Onix aduce un plus de eleganță și vitalitate oricărei bucătării moderne sau spațiu de dining. Șezutul și spătarul sunt tapițate cu un material textil catifelat de culoare verde, plăcut la atingere, care oferă un contrast vizual superb. Construcția ergonomică asigură o poziție confortabilă în timpul meselor prelungite, iar designul cu linii curbe îmblânzește geometria încăperii.
Stabilitatea este garantată de picioarele metalice negre, care nu doar că susțin o greutate optimă, dar adaugă și o notă industrial-chic subtilă. Montajul este facil, iar materialul textil este suficient de rezistent pentru utilizarea zilnică, păstrându-și aspectul vibrant în timp. Este o alegere excelentă pentru cei care doresc să scape de monotonia cromatică a bucătăriei.
Verdict: Raport calitate-preț excelent pentru un set complet. Se potrivește perfect în bucătăriile moderne, eclectice sau glam, fiind ideal pentru familiile care apreciază confortul combinat cu un design îndrăzneț.
Scaunele Kring Havana sunt definiția stilului scandinav, combinând funcționalitatea cu un design minimalist și curat. Șezutul este realizat dintr-o scoică de polipropilenă (PP) rezistentă, completată de o pernă de șezut din piele ecologică, care oferă un confort sporit față de scaunele din plastic simplu. Picioarele din lemn masiv de fag aduc căldură vizuală și asigură o structură solidă.
Unul dintre marile avantaje ale acestui model este ușurința cu care se curăță, fiind suficientă o lavetă umedă pentru a îndepărta petele, ceea ce le face ideale pentru zonele de gătit sau dining intens circulate. Forma ergonomică a spătarului susține corect coloana vertebrală, iar aspectul aerisit nu aglomerează vizual spațiul, fiind potrivite și pentru bucătării mai mici.
Verdict: Cea mai bună opțiune pentru familiile cu copii datorită întreținerii ușoare. Se integrează perfect în amenajările scandinave, moderne sau minimaliste.
Modelul Dr.Home Roma este sinonim cu rafinamentul. Aceste scaune îmbrăcate în catifea gri de înaltă calitate se remarcă prin cusăturile decorative de pe spătar, care oferă un aspect luxos și texturat. Cadrul metalic solid asigură durabilitate, în timp ce căptușeala generoasă a șezutului transformă orice masă într-o experiență relaxantă, fiind concepute pentru confort de lungă durată.
Designul acestui scaun este versatil, potrivindu-se atât într-o bucătărie spațioasă, cât și într-un living elegant. Picioarele metalice subțiri, vopsite electrostatic, oferă stabilitate fără a încărca vizual podeaua. Este un model care pune accent pe estetica premium, fiind ușor de asortat cu mese din sticlă, marmură sau lemn masiv.
Verdict: Ideal pentru cei care caută un aspect sofisticat la un preț accesibil. Se potrivește perfect în bucătăriile open-space sau zonele de dining cu accente clasice sau contemporane.
Kring Primo este soluția salvatoare pentru spațiile limitate. Aceste scaune pliante sunt extrem de practice, putând fi strânse și depozitate cu ușurință în debara sau după ușă atunci când nu sunt folosite. Structura metalică le conferă rezistență, iar șezutul și spătarul din PVC sunt foarte ușor de întreținut, fiind impermeabile și rezistente la uzură.
Deși sunt concepute pentru funcționalitate maximă, designul alb, simplu, le permite să se integreze discret în orice decor. Sunt ușoare, portabile și gata de utilizare în câteva secunde. Mecanismul de pliere este sigur și robust, prevenind accidentele, ceea ce le face o adiție valoroasă în orice gospodărie.
Verdict: Recomandate pentru bucătăriile mici, garsoniere sau ca scaune de rezervă pentru musafiri. Raport imbatabil între utilitate și preț.
Dacă sunteți în căutarea unui scaun practic indestructibil cu un look modern, acest model din oțel este alegerea ideală. Beneficiind de un strat anticoroziv, scaunul poate fi folosit atât în interior, cât și pe terasă sau balcon, fără teama că va rugini. Este stivuibil, ceea ce permite eliberarea rapidă a spațiului atunci când este nevoie de curățenie sau loc de trecere.
Designul său industrial, de inspirație „Tolix”, este extrem de popular în amenajările contemporane de tip loft. În ciuda materialului dur, forma este ergonomică, iar picioarele sunt dotate cu protecții pentru a nu zgâria parchetul. Construcția solidă suportă greutăți mari și rezistă la șocuri mecanice, fiind o investiție pe termen lung.
Verdict: Perfect pentru iubitorii stilului industrial/loft sau pentru utilizare mixtă interior-exterior. Extrem de durabil și ușor de depozitat.
Investiția în mobilierul de bucătărie este una pe care o faci pe termen lung, Te aștepți ca aceasta să fie suficient de rezistentă pentru a face față schimbărilor de temperatură și umiditate din această încăpere.
De asemenea, masa și scaunele trebuie să constituie cadrul ideal pentru a petrece timp de calitate cu membrii familiei servind un meniu pregătit cu dragoste.
Scaunul ideal trebuie să fie unul care se potrivește cu masa, atât funcțional cât și estetic, care se potrivește cu spațiul de care dispui în zona în care servești masa, precum și să fie realizat din materiale rezistente și ușor de întreținut. O alegere neînțeleaptă va știrbi cu siguranță plăcerea de a servi o mâncare bună la masă.
Un scaun ergonomic nu este un lux, ci o necesitate pentru sănătatea ta pe termen lung. Atunci când petreci ore întregi la masă – fie că iei micul dejun, lucrezi de acasă sau savurezi o cină prelungită cu familia – un scaun proiectat greșit poate provoca dureri de spate, tensiune în gât și oboseală.
Scaunele de bucătărie ergonomice au câteva caracteristici esențiale:
Atunci când alegi scaunele pentru bucătărie, testează-le fizic dacă este posibil. Așează-te pe scaun și verifică dacă genunchii formează un unghi drept, dacă brațele tale se sprijină natural pe masă și dacă spatele tău se simte susținut. Un scaun comod transformă complet experiența mesei în familie.
Cu o ofertă foarte variată pe piață, nu ne mirăm dacă îți est greu să alegi o variantă care să fie potrivită pentru tine.
Ar putea să te ajute răspunsul la următoarele întrebări: Ce dimensiune trebuie să aibă scaunul? Din ce material trebuie să fie fabricat? Care este tipul de scaun care se potrivește spațiului meu? Care este stilul care se potrivește stilistic cu bucătăria?
Toate acestea sunt criterii de care trebuie să ții cont atunci când vrei să cumperi un scaun bun.
Pe rând, vom analiza fiecare aspect pe care trebuie să îl bifezi înainte să cumperi scaune pentru bucătărie. De asemenea, la final vei găsi câteva sugestii atent selecționate la cel mai bun raport calitate/preț de pe piață. Astfel îți va fi și mai ușor să faci o alegere corectă în cel mai scurt timp.
Așadar, pentru a cumpăra cel mai bun scaun de bucătărie, citește cu atenție următoarele informații importante.
Vei găsi mai multe tipuri de scaune de bucătărie pe piață. Va trebui să faci o alege în funcție de ce te interesează mai mult. Unele sunt mai estetice, în timp ce altele sunt mai practice.
Decizia va fi dictată de ceea ce cântărește mai mult pentru tine. Principalele tipuri de scaune pe care le vei găsi sunt: scaun convențional, scaun pliabil, scaun înalt pentru bar sau un simplu taburet.
Atunci când confortul este principala ta preocupare, și ai o bucătărie mare care îți permite asta, poți alege modele de scaun clasice. Acesta au un spătar impunător, și foarte des sunt tapițate cu piele.
Dacă acesta nu este cazul tău și spațiul este o problemă, îți trebuie ceva mai practic, chiar dacă va trebui să sacrifici puțin din confort. Scaunele pliante sunt o variantă bună pentru bucătăriile mici sau pentru garsoniere.
Acesta sunt avantajoase deoarece atunci când nu ai nevoie de ele, le poți aduce în forma compactă perfectă pentru depozitare într-un spațiu mic. Eviți astfel cu succes înghesuiala.
O tendință care se întâlnește des în apartamentele moderne este blatul de bucătărie înalt. Dacă acesta este folosit nu doar pentru a găti, ci și pentru a servi masa, ai nevoie de scaune mai înalte, cele tip bar fiind potrivite pentru această situație.
Atunci când ești în căutarea unei opțiuni rapide și ieftine, tabureții sunt mereu o alegere bună. Deși nu sunt foarte eleganți, sunt practici, putând fi depozitați direct sub masă.
Trebuie să ai în vedere mai mulți factori atunci când alegi dimensiunea unui scaun de bucătărie. De fapt, nu cauți o singură dimensiune, ci trebuie să fii conștient de dimensiunea potrivită pentru fiecare componentă a scaunului: șezut, picioare, spătar.
Deși este o piesă de mobilier relativ simplă, alegerea unui scaun potrivit poate deveni destul de complexă. După analizarea dimensiunilor îți vei da seama și câte scaune vor încăpea la masa ta.
Iată cum să alegi dimensiunea potrivită în fiecare caz:
Spre deosebire de alte tipuri de scaune, pentru cele de bucătărie se recomandă o lățime a șezutului mai mare. Aceasta deoarece atunci când ești așezat la masă, confortul este important, iar o lățime mai mare, înseamnă mai mult confort. Specialiștii recomandă scaunele cu un șezut cu dimensiunile între 38 cm și 48 cm lățime.
Totuși, în acest caz trebuie să se țină cont de dimensiunea mesei și numărul de locuri de care ai nevoie. Mesele pătrate sunt făcute, în general, astfel încât doar un scaun să aibă loc la fiecare latură.
Mesele dreptunghiulare sunt ușor mai complicate. Va trebui să lași un spațiu de 15 cm între scaune, pentru a crea un spațiu accesibil, și care să nu deranjeze alte persoane de la masă atunci când te ridici sau te miști la masă.
Pentru a aproxima cam câte scaune poți pune la masă, adaugă 15 cm la lățimea scaunului care te interesează, și apoi împarte la acest număr lungimea mesei.
Pentru a vizualiza mai bine, poți folosi bandă adezivă sau ziare pentru a simula prezența scaunelor la masă. De asemenea, trebuie să ții minte că modelele cu brațe sunt automat mai late decât cele simple.
Atunci când alegi înălțimea spătarului trebuie să ai vedere spațiul de care dispui precum și proporționalitatea încăperii. Scaunele cu spătar scund ajută la crearea iluziei de spațiu.
Bucătăria ta va părea mai spațioasă dacă alegi un scaun cu spătar mic. Nu trebuie să îți faci griji în privința confortului. Atunci când iau masa, oamenii se lasă rareori pe spate.
Un spătar înalt este potrivit doar într-o bucătărie spațioasă, altfel ar da impresia de spațiu mic, înghesuit. Variantele potrivite se încadrează între 25 cm și 50 cm.
Un alt aspect de care trebuie să ții cont este înălțimea bucătăriei. Dacă tavanul este unul înalt, scaunele cu spătar înalt se potrivesc foarte bine, și invers.
De asemenea, scaunele cu spătar scund sunt egale, de cele mai multe ori, cu înălțimea standard a unei mese de bucătărie. Asta înseamnă că prin această alegere, vei îndrepta atenția asupra mesei, nu asupra scaunelor.
Atunci când folosești scaune cu spătar înalt, este bine să alegi modele cu spătar decorativ, deoarece acesta se va vedea cel mai pregnant de peste masă și poate fi un detaliu stilistic foarte apreciat.
În alegerea dimensiunii potrivite va trebui să ții cont de înălțimea mesei și de înălțimea persoanelor care vor folosi scaunele în mod obișnuit.
Dacă membrii familiei au o înălțime medie, un scaun cu o înălțime de 45 cm ar trebui să fie destul de bun. Dacă vorbim de o familie a cărei membrii au o înălțime peste medie, atunci va fi nevoie de scaune mai înalte, de 50 cm, pentru a se putea bucura de confort.
Pentru început va trebui să alegi un material potrivit pentru cadrul scaunului. Acesta trebuie să fie un material trainic și rezistent la presiune și la uzură.
Iată care sunt variantele bune:
Dacă vrei un scaun din lemn trebuie să te asiguri că acesta este fabricat din lemn masiv de esență tare. Materialele suplinitoare care se folosesc deseori în fabricarea de mobilier, precum PAL-ul, nu sunt opțiuni recomandate.
Lemnul este o alegere cu care nu poți da greș. Asta deoarece este foarte versatil. Dacă este bine întreținut, își păstrează aspectul plăcut ani de zile, în plus, este foarte rezistent. Se potrivește foarte bine atât cu stilul clasic, cât și cu cel modern sau minimalist.
Mai mult decât atât, pot fi recondiționate, vopsite sau modificate cu ușurință pentru a li se schimba aspectul sau chiar scopul.
Scaunele cu cadru din metal sunt din ce în ce mai populare. Acestea se potrivesc foarte bine în bucătăriile în stil industrial. Pentru a te bucura de rezistență și stabilitate însă, metalul trebuie să fie obligatoriu oțel și nimic altceva. Acestea sunt ușor de întreținut, și pot fi combinate cu tapițerie pentru a se potrivi cu orice decor.
Deși plasticul nu este nici pe departe un material care oferă stabilitate, rezistență sau confort, tot mai mulți cumpărători preferă scaunele din plastic datorită aspectului lor deosebit. Acestea se potrivesc foarte bine în bucătăriile amenajate în stil minimalist sau cromat. Sunt ușor de întreținut, dar mult mai firave decât un scaun din lemn sau metal.
Alegerea materialului trebuie să țină cont de uzura zilnică specifică bucătăriei. Aici se întâmplă accidente – cafea vărsată, sosuri care picură, mâini murdare de mâncare. Dacă ai copii mici sau animale de companie, evită materialele delicate. Pielea ecologică și plasticul sunt cele mai practice alegeri pentru că se șterg rapid cu o cârpă umedă.
Pentru bucătării moderne sau în stil industrial, scaunele cu cadru metalic cromat sau vopsit în negru mat se potrivesc perfect. Metalul este extrem de rezistent și adaugă un aer contemporary spațiului.
Dacă îți dorești căldură și rafinament, lemnul masiv rămâne alegerea supremă. Lemnul de stejar este cel mai durabil, rezistent la umiditate și zgârieturi. Fagul și pinul sunt alternative mai accesibile, dar necesită tratamente suplimentare pentru protecție. Evită PAL-ul și MDF-ul netratate pentru cadrul scaunelor – aceste materiale se degradează rapid în mediul umed al bucătăriei și nu rezistă la presiunea repetată.
Un truc util: dacă ești nesigur între două materiale, gândește-te cât de mult timp vei petrece curățând scaunele. Materialele ușor de întreținut îți vor economisi ore întregi pe termen lung.
Tapițeria scaunului este un alt aspect pe care trebuie să îl iei în considerare. Asta doar în cazul în care nu alegi niște scaune din lemn simple, cărora le poți atașa tu o pernuță pentru șezut după preferințele tale.
Dacă totuși alegi scaune tapițate ai de făcut o decizie atât în ceea ce privește materialul, cât și asupra modelului sau a imprimeului potrivit.
Pielea naturală sau sintetică este un material potrivit pentru scaunele de bucătărie. Asta deoarece sunt ușor de curățat, sunt confortabil și arată foarte bine.
Cele din piele sintetică vor fi mai ieftine și mai puțin rezistente, bineînțeles. Totuși, alege-le atunci când ai o bucătărie spațioasă, sau când ai o încăpere specială pentru servit masa, deoarece ținuta lor luxuriantă nu se potrivește în orice bucătărie.
Indiferent de alegerea ta, trebuie să te asiguri că materialul folosit pentru tapițerie a fost tratat în prealabil pentru a fi mai rezistent la pete, și pentru a fi ușor de curățat. Asta pentru ca este foarte probabil să ai accidente cu mâncarea în bucătărie și acestea să se păteze.
Chiar și cele mai bune scaune au nevoie de îngrijire adecvată pentru a-și păstra aspectul și confortul ani de zile.
Pentru scaunele din lemn masiv: folosește o cârpă moale și umedă pentru curățarea zilnică. Evită produsele chimice agresive care pot deteriora lacul sau uleiul protector. O dată pe an, poți aplica un strat subțire de ulei special pentru lemn care hrănește materialul și previne uscarea.
Pentru scaunele cu cadru metalic: acestea sunt cele mai ușor de întreținut. O simplă ștergere cu detergent ușor îndepărtează grăsimea și murdar. Verifică periodic șuruburile și strânge-le dacă este necesar – metalul se poate slăbi în timp din cauza vibrațiilor.
Pentru scaunele tapițate – criterii de protecție împotriva petelor:
Verifică dacă materialul tapițeriei a fost tratat cu tehnologii de tip Scotchgard sau similar. Aceste tratamente creează o barieră invizibilă care respinge lichidele, dându-ți timp să ștergi petele înainte să fie absorbite.
Un sfat practic: păstrează codurile producătorului pentru curățare și urmează-le întotdeauna. Metodele improvizate pot deteriora ireversibil materialele.
Nu toate bucătăriile au luxul spațiului generos. Iată soluții inteligente pentru diferite scenarii:
Dacă locuiești într-o garsonieră sau ai o bucătărie compactă, scaunele pliabile sunt alegerea ideală. Când nu le folosești, le pliezi și le depozitezi într-un dulap sau chiar sub masă. Caută modele cu mecanisme de pliere robuste din metal – cele din plastic se deteriorează rapid. Un scaun pliant bun trebuie să fie stabil când este deschis și să nu se clatine.
Perfecte pentru cei care primesc des oaspeți dar nu au unde să depoziteze 8-10 scaune permanent. Scaunele stivuibile se așază unele peste altele ocupând spațiul a doar două scaune normale. Modelele clasice Tolix (sau variantele lor moderne) sunt celebre pentru această caracteristică – poți stivui cu ușurință 12 scaune sau mai multe.
Scaunele fără brațe se împing complet sub masă, economisind spațiu prețios. Sunt alegerea standard pentru bucătăriile în care fiecare centimetru contează. Scaunele cu brațe oferă confort sporit și sunt perfecte pentru mese prelungite sau pentru dining. Însă asigură-te că brațele alunecă ușor sub blatul mesei – altfel vei avea mereu scaunele trase, blocând circulația.
Indiferent de tipul de scaun ales, investește în capace de protecție pentru picioare. Acestea previne zgârierea parchetului sau a gresiei și reduc semnificativ zgomotul când muți scaunele. Pentru scaunele din metal pe gresie, capacele cu fetru sunt ideale – alunecă lin și protejează atât podeaua cât și picioarele scaunului.
Ar trebui să te mai gândești dacă ai nevoie de un scaun special în orice fel. Unele scaune au spătarul mai înalt. Acesta sunt potrivite dacă obișnuiești să petreci timp la masă după ce ai terminat de mâncat. Același lucru se poate spune și despre scaunele cu brațe. Totuși acestea tind să ocupe prea mult spațiu.
Dacă ai un spațiu restrâns, dar nu vrei tabureți sau scaune pliabile, alege scaune pe care să le poți depozita unul peste altul într-un loc în care să nu te încurce și să nu atragă atenția.
Dacă vrei să folosești scaunele și în alte spații, cum ar fi sufrageria sau terasa, este bine să optezi pentru scaune într-un stil versatil, dar din materiale ușoare pentru a fi ușor de manevrat.
După analizarea acestui ghid, probabil că poți să înțelegi mai bine de ce două scaune similare au un preț atât de diferit, și care dintre ele are un preț justificat.
În privința prețului, producătorul are un cuvânt important de spus, dar, dincolo de orice nume sonor, prețul ar trebui să fie justificat de folosirea unor materiale de calitate și tehnici de asamblare la standarde ridicate.
Trebuie să știi că producătorii care își respectă clienții colaborează cu magazine cunoscute. Așadar, ai mai multe șanse să găsești produse de calitate, în magazinele care au o reputație bună în acest sens.
Un scaun de bucătărie de calitate medie costă între 200-500 lei per bucată. La acest preț, beneficiezi de materiale decente (cadru metalic sau lemn tratat) și tapițerie rezistentă.
Scaunele sub 200 lei sunt adesea fabricate din materiale subțirii care cedează în 1-2 ani. Buretele se aplatizează, cadrul se clatină, tapițeria se rupe. În final, cheltuiești mai mult înlocuindu-le frecvent.
Pentru scaune premium din lemn masiv de stejar cu tapițerie din piele naturală sau catifea de lux, bugetul urcă la 800-1500 lei per bucată. Sunt investiții pe termen lung care arată impecabil și după 10 ani de utilizare zilnică.
Seturile de scaune (4 sau 6 bucăți) oferă de obicei reduceri de 15-20% față de prețul per bucată. Magazinele online au promoții frecvente – abonează-te la newsletter pentru a prinde ofertele speciale.
Îți recomandăm să cumperi cel mai bun scaun pentru bucătărie online. Aici există multe modele printre care îl vei găsi cu siguranță și pe cel mai potrivit pentru tine. De asemenea, reducerile și promoțiile sunt mult mai frecvente decât în magazinele fizice, deci ai foarte multe șanse să găsești un modelul favorit la cel mai bun preț.
Chiar și cumpărătorii experimentați fac uneori alegeri pe care ajung să le regrete. Iată cele mai comune capcane în care poți cade și cum să le eviți:
Dacă nu ești sigur de potrivire, comandă mai întâi un singur scaun ca mostră. Costă puțin mai mult per bucată, dar elimină riscul să cumperi un set întreg nepotrivit.
Alegerea scaunelor de bucătărie potrivite nu este o decizie de luat în grabă. Acestea sunt piese de mobilier pe care le vei folosi zilnic, de mai multe ori pe zi, timp de mulți ani. Un scaun bine ales transformă fiecare masă în familie într-o experiență plăcută. Te așezi confortabil la micul dejun, te bucuri de conversații relaxate la cină și nu simți oboseală sau dureri de spate.
Reține cele mai importante criterii din acest ghid:
Nu lăsa prețul să fie singurul tău criteriu. Un scaun de calitate medie-superioară la 300-500 lei este o investiție mult mai inteligentă decât 4 seturi de scaune ieftine cumpărate pe parcursul aceluiași interval de timp. Folosește recomandările noastre ca punct de plecare, compară caracteristicile cu nevoile tale specifice și citește cu atenție review-urile altor cumpărători.
Investește în confortul zilnic al familiei tale – merită fiecare leu. Un set de scaune bune va transforma complet atmosfera din bucătăria ta și va face fiecare masă un moment de bucurie, nu de disconfort. Succes la cumpărături!
Achiziția scaunelor de bucătărie ridică adesea întrebări legate de confort, dimensiuni și materiale. Am compilat cele mai frecvente întrebări pentru a vă ajuta să luați cea mai bună decizie pentru casa dumneavoastră.
Află cum alegi un aer condiționat portabil pentru apartament mic: capacitate, zgomot, evacuare, consum, depozitare,…
Află cât consumă un aer condiționat portabil, cum estimezi costul lunar, ce setări reduc factura…
Descoperă top 5 perne ortopedice pentru somn confortabil, susținere corectă a gâtului și relaxare completă.…
Află cum alegi rochii de vară lejere și confortabile, realizate din materiale naturale, cu croieli…
Descoperă top 5 aparate de făcut vafe, cu modele eficiente, ușor de folosit și potrivite…
Află de ce un aer condiționat portabil fără evacuare nu răcește real, ce alternative există…