Cuprins
Cum alegi cel mai bun antifurt pentru bicicletă? Ce proprietăți și caracteristici trebuie să aibă antifurtul pentru bicicletă potrivit nevoilor tale? Citește ghidul nostru și alege informat.
Într-o societate ideală, frica de furt nu ar exista. Ai putea să îți lași posesiunile nesupravegheate fără a bănui că cineva are intenția de a -și lua ceea ce nu îi aparține.
Din păcate, în lumea care trăim furtul a ajuns să fie ceva normal, deci trebuie să ne obișnuim cu ideea că este necesar să facem tot posibilul pentru a ne apăra.
Bicicletele sunt unele din cele mai expuse posesiuni la riscul de a fi furate. Din acest motiv, este imperios necesar să te echipezi cu cel mai bun antifurt pentru bicicletă. Află cum poți face alegerea bună în rândurile următoare.
De ce să alegi cel mai bun antifurt pentru bicicletă?
Spre deosebire de alte mijloace de transport, bicicletele sunt foarte ușor de furat. Acestea nu sunt înregistrate nicăieri, sunt ușor de luat fără a atrage prea mult atenția, iar apoi sunt foarte facil de revândut, ceea ce face treaba mult mai tentantă pentru orice hoț.
Din nefericire, mai ales în zonele aglomerate, hoții de bicicletă sunt din ce în ce mai experimentați. Din aceste motive, și nu numai, este necesar să îți protejezi bicicleta cu cel mai bun sistem antifurt.
Cum alegi cel mai bun antifurt pentru bicicletă
Așa cum vei observa în continuare însă, nu toate sistemele antifurt pentru bicicletă sunt la fel. Pentru a fi eficient, dispozitivul de protecție trebuie ales în funcție de gradul de securitate pe care îl urmărești.
De asemenea, achiziționarea unui astfel de accesoriu înseamnă o cheltuială în plus, cheltuială care de multe ori nu este chiar mică, de aceea trebuie să fii foarte atent să cumperi ceva care te va face să te simți cu adevărat protejat.
Pentru a trage maxime foloase dintr-o astfel de achiziție, este necesar să te informezi foarte bine înainte. Te îndemnăm să citești acest ghid de cumpărături pentru a afla cum poți să alegi un antifurt pentru bicicletă în funcție de gradul de securitate de care ai nevoie, care tip de antifurt este mai potrivit pentru nevoile tale, precum și alte detalii care pot face diferența. În acest fel vei putea achiziționa cea mai bună variantă la un raport calitate/preț corect.
Nivelul de securitate necesar
Din păcate, chiar dacă folosești un sistem antifurt pentru bicicletă, acesta nu îți garantează neapărat că bicicleta este în siguranță. Asta pentru că și aceste sisteme pot fi sparte prin diferite metode cunoscute deja de hoții cu experiență.
Din acest motiv, pentru a calcula bine cam cât ar trebui să investești într-un sistem de securitate pentru bicicletă, este important să analizezi puțin nivelul de risc pe care îl prezintă zona în care intenționezi să îți lași mijlocul de transport nesupravegheat.
Parametrii care determină factorii de risc implică: locul în care îți lași bicicletă, valoarea acesteia și durata de timp în care vehiculul va fi nesupravegheat. De regulă cu cât valorile acestor parametrii cresc, cu atât riscul este mai mare.
Dacă este să ne referim la locul în care lași bicicleta, este util să analizezi tipul localității în care îți desfășori activitatea. De regulă, în orașe furtul survine mai des decât în zonele rurale.
În plus, orașele cu o populație mai mare au o rată mai mare de risc decât cele mai mici. Chiar și în orașele mari, analizează zona în care lași bicicleta. Dacă vorbim despre un trotuar puternic circulat și aglomerat, este mai probabil ca hoții să fie interesați de bunul tău și să încerce să îl fure deoarece se pierd repede în mulțime și nu dau de bănuit.
Dacă, pe de altă parte, zona în care lași bicicleta este slab circulată, nivelul tău de îngrijorare poate să scadă.
Așadar sistemul antifurt trebuie să fie cu atât mai puternic cu cât bicicleta ta este înconjurată de mai multe persoane.
Un alt criteriu care determină nivelul de securitate necesar este valoarea bicicletei. Dacă aceasta are un aspect îngrijit, dacă se vede sau este ușor de verificat faptul că a costat destul de mult sau dacă ai adus un plus de valoare echipând-o cu accesorii scumpe, aceasta va fi cu atât mai atractivă pentru hoți.
La acest capitol trebuie să știi că niciun sistem antifurt pentru bicicletă nu îi va împiedica pe hoți să fure orice accesoriu ușor detașabil pe care îl depistează. Așadar, asigură-te că iei cu tine, orice accesoriu valoros.
Ultimul criteriu pe care să îl iei în calcul este perioada de timp pentru care îți vei lăsa bicicleta nesupravegheată.
E adevărat că un hoț cu experiență poate să acționeze foarte rapid, dar de cele mai multe ori, dacă vehiculul va fi nesupravegheat mai puțin de o oră, timpul nu este suficient ca infractorul să conceapă un plan și să scape de sistemul antifurt.
Dacă bicicleta va fi lăsată singură mai multe ore, riscul crește foarte mult.
În cazul în care te regăsești în aceste situații cu risc mărit, atenția ta trebuie să fie îndreptată doar spre sistemele antifurt care sunt de cea mai bună calitate, dar și care pot să coste cel mai mult. Dacă însă riscul nu este așa mare, niște protecții rudimentare vor fi suficiente.
Tipul de sistem antifurt
Pe piață există mai multe tipuri de produse cu rolul de a proteja bicicleta împotriva unui furt. Alegerea o vei face în funcție de buget și de încrederea pe care o vei avea în produs. Experiența altora și testele la care au fost supuse aceste produse, pot să indice ușor spre un tip de antifurt foarte bun.
Totuși, dacă nu ai aceste informații la dispoziție, poți face ușor o alegere nepotrivită. Iată deci ce trebuie să cunoști despre fiecare tip de antifurt pentru bicicletă înainte de a face o achiziție.
Antifurt tip cablu
Acestea sunt cele mai ușoare variante și cele mai flexibile. Din păcate însă, sunt foarte ușor de tăiat și nu sunt potrivite pentru zonele care cer un nivel de securitate cât mai mare.
Montarea sistemului este foarte simplă. Vei înfășura cablul în jurul unui obiect imobil pe care îl vei alege în mod înțelept și care este foarte stabil și trainic. Vei prinde și bicicleta în bucla ce se va forma astfel și vei folosi un cifru sau o cheie pentru a bloca antifurtul.
Majoritatea acestor sisteme sunt fabricate dintr-un arc, care revine la forma inițială compactă atunci când eliberezi bicicleta. Așadar, în privința transportării sunt variante avantajoase, dar nu ar trebui să fie prima ta opțiune.
Antifurt pentru bicicletă tip lanț
Acestea sunt sisteme robuste, greu de spart și ușor de transportat. Sunt potrivite pentru zonele cu risc de infracționalitate mediu. Totuși, pentru a te asigura că te protejează, ai nevoie să cauți modele cât mai grele, iar lacătul trebuie să fi foarte calitativ.
La fel ca în cazul modelului anterior, vei securiza bicicleta de un obiect imobil din apropiere, procesul fiind unul ușor. Lanțul este făcut din oțel fiind acoperit de un material textil. Acesta din urmă are rolul de a proteja bicicleta de zgârieturi sau alt tip de deteriorare.
Deoarece este foarte flexibil, fiind un lanț, este ușor de manevrat și de securizat în orice condiții. Alege un model care să fie suficient de lung pentru a cuprinde atât cadrul cât și roțile pentru o securizare maximă.
Lacătul trebuie să fie la fel de bun ca lanțul. Un sistem de încuiere slab va însemna că bicicleta ta este practic lăsată la îndemâna hoților. De asemenea, unele lanțuri de acest tip sunt foarte grele. Astfel nu este practic să le transporți după tine mereu. O idee bună ar fi să le lași la destinație și să securizezi bicicleta când ajungi acolo.
Antifurt pentru bicicletă tip D sau U
Este vorba de același antifurt, doar că îl vei găsi pus în legătură cu litera U sau D în diverse anunțuri. Acestea sunt robuste, foarte greu de spart și sunt potrivite pentru zonele cu risc de furt mediu sau mare. Dezavantajul este că sunt grele și cam ciudat de transportat.
Sunt mult mai rezistente la instrumentele de tăiat metal decât cele din lanț. Sistemul este realizat din două părți: o bucată din oțel sub formă de U se va pune în jurul unui obiect stabil și al bicicletei, urmând să le securizezi folosind cea de-a doua componentă.
Cu toate că oferă un nivel de securitate mare, cel mai bine este să le folosești în combinație cu cele tip lanț. Acestea sunt grele și cam greu de transportat cu bicicleta.
Ancoră pentru bicicletă
Acesta este un sistem antifurt potrivit pentru momentul în care bicicleta este deja acasă. Dacă ai un vehicul de acest tip foarte valoros, ar trebui să te ferești de hoții de garaje.
Drept urmare, mulți experți în securitate recomandă ancorele pentru pământ de care să îți securizezi bicicleta. Astfel, aceasta nu va mai fi o țintă ușoară pentru hoți.
Antifurt pliabil pentru bicicletă
Aceste sisteme sunt formate dintr-o serie de plăcuțe din metal care sunt legate cu nituri. Când nu este folosit, sistemul este foarte compact și ușor de transportat. Antifurtul poate fi desfășurat pentru a crea forma necesară pentru securizarea bicicletei.
În general, acestea sunt mai ușoare decât cele în formă de U, dar oferă un nivel de securitate similar. Lungimea și flexibilitatea lor îți oferă mai multe opțiuni, în ceea ce privește stâlpul de care să îți prinzi bicicleta, decât ar face-o un antifurt tip U.
Cel mai bun lucru la acestea însă, este faptul că se pliază într-o formă compactă care este foarte ușor de transportat. Ideal ar fi să fie livrat cu o husă specială care se așază la roata din spate a bicicletei sau în locul destinat sticlei de apă.
Dimensiunea antifurtului
Lungimea antifurtului este importantă atunci când ești incert legat de locul în care îți vei lăsa bicicleta. Asta pentru că nu vei știi niciodată cât de mare va fi diametrul obiectului de care trebuie să legi vehiculul.
În acest caz, fie că alegi un antifurt cablu, pliabil sau lanț, alege unul care să aibă peste 80 cm lungime. Astfel vei putea securiza atât roata cât și cadrul bicicletei în cele mai multe situații.
Dacă știi mereu locul în care îți lași bicicleta și stâlpul de care o vei prinde, lungimea nu te va interesa la fel de tare. Ceea ce trebuie să te intereseze este grosimea antifurtului.
Indiferent de tipul pe care îl vei alege, optează mereu pentru cele mai groase modele. Spre exemplu, în cazul cablurilor, hoții se folosesc de un clește care are o deschidere limitată.
Acesta poate tăia cablurile cu o grosime de 13 mm, dar este prea mic pentru cele de 16 mm. Așadar, optează mereu pentru cele mai groase modele pe care ți le poți permite.
Cu lacăt sau cu cifru?
Antifurturile cu lacăt sunt simplu de montat și de eliberat. Practic va trebui să ai mereu cheia la tine. Totuși acesta poate fi un dezavantaj.
Dacă aceasta este furată sau o pierzi, bicicleta ta este în pericol, iar chiar și accesul tău la bicicletă va fi îngreunat. Asigură-te că lacătul este livrat cu mai multe rezerve de chei pe care să le ai într-un loc sigur știut doar de tine.
Dacă nu vrei să porți grija cheii, va trebui să te bazezi pe memorie și să alegi un sistem de închidere cu cifru. Dacă vrei un grad de securitate mare, alege un cifru cu o combinație din cât mai multe cifre.
Unele au chiar și 5 cifre pe care le poți combina pentru a crea astfel o parolă. Nu folosi combinații simple care sunt ușor de dedus, cum este 0000 sau 1234.
Există riscul de a uita cifrul ceea ce ar putea duce la situații neplăcute. De aceea este recomandat să ai undeva scris cifrul în cazul în care îl uiți.
Concluzii
Poți găsi cel mai bun antifurt pentru bicicletă online. Aici vei putea consulta mai multe variante și vei găsi cu siguranță acel produs care te va face să îți lași nesupravegheată bicicleta fără să te îngrijorezi că nu o vei mai găsi.
Nu uita să verifici și părerea altor utilizatori pentru a evita astfel o achiziție proastă. Acum că ai parcurs toate aceste informații ești gata să cumperi cel mai bun sistem antifurt pentru bicicletă.
Cel mai bun antifurt pentru bicicletă: recomandări
Ținând cont de sfaturile de mai sus, analizând părerile cumpărătorilor și oferta existentă, vă recomandăm în continuare câteva modele de antifurt pentru bicicletă care oferă un raport calitate/preț excelent.
1. Antifurt ABUS Granit X Plus 54/160 HB300
Produs conceput pentru securizarea bicicletei în timpul staționărilor, indiferent de durată. Nivel maxim de siguranță! Forma și lungimea mânerului permit atașarea cadrului bicicletei și a roții!
Notă nivel de securitate: 15/15. – Dimensiune: 30 cm.
Blocare dublă a mânerului în carcasa ABUS Power Cell (brevetată), care asigură o protecție ridicată împotriva loviturilor și răsucirilor.
Mânerul, carcasa și unele dintre elementele de închidere sunt create din oțel special, cimentat.
2. Antifurt bicicleta Yale Maximum Security 180cm, lant, cu cheie
Lant din otel intarit cu titaniu.
Protectie dubla din cauciuc anti-zgarierituri.
Sold Secure Gold 2018.
Protectie maxima impotriva tuturor tipurilor de atac: anti-spargere, anti-smulgere, anti-lovire, anti-gaurire.
Nu toate lacatele de bicicleta sunt la fel. Fara compromisuri! Foloseste un lacat Yale.
3. Antifurt Bicicletă Lanţ ABUS 135/110 ABUS XL ART2
Produs conceput pentru protejarea bicicletei împotriva furtului, în timpul opririlor scurte în oraș.
Un antifurt foarte ușor de transportat, care permite atașarea bicicletei de diverse puncte fixe (ex: arbore, stâlp, grilaj, etc.).
Lungime utilă: 110 cm – Permite securizarea a 2 biciclete.
Rezistenţă la efracţie – Categoria ART2.
4. Antifurt bicicletă ELOPS U 920
Produs conceput pentru securizarea bicicletei în timpul staționărilor.
Nivel excelent de siguranță. Un antifurt foarte compact și rezistent!
Greutate mică, ușor de transportat. Permite atașarea cadrului bicicletei de un punct fix.
Siguranță sporită. Notă nivel de siguranță: 8/10.
Lungime utilă: 15 cm.
Greutate: 980 g.
5. Antifurt Pegas Cifru 12 X 1000 MM
Culoare: Negru
Dimensiuni: 12mm (grosime) x 1000mm (lungime)
Material: sufa din otel imbracata in plastic.
Greutate (Kg): 0.3000.